O seara de teatru pentru mine e o aventura si o intoarcere acasa. In seara aceea era piesa Noi a trupei lui Dan Puric...O MINUNE in 90 de minute...
... am intrat, am cautat randul si ne-am asezat.... pe scaunul de langa mine baiatul cu cei mai frumosi ochi albastrii pe care ii vazusem vreodata, hipnotici si calzi.
am vorbit nici nu stiu ce, am vazut o piesa, nici nu stiu cum, am aplaudat in picioare performanta actoriceasca din fata mea... si am aplaudat cu mainile sufletului speranta ca poate in alta sala de teatru ne vom reintalni, stand scaun langa scaun, vorbind vrute si nevrute si ca voi avea curajul sa il intreb cum il cheama... macar atat.
a plecat in timp ce eu inca aplaudam...
nu era mai simplu sa-i ceri numarul de telefon? :))
RăspundețiȘtergere