in metrou, acum un an si jumatate. Stiu clar ca ai urcat la victoriei. Eram prea obosita si mi-era prea somn, insa te-ai asezat exact pe scaunul din fata mea. Nu puteam sa nu ma uit la tine, pur si simplu nu-mi puteam opri privirea. Tu observai si zambeai, iar eu, de emotie, am inceput sa-ti tintuiesc geanta, macar asa ma uitam la ceva din tine, insa nu in ochii tai. Ai observat. Am coborat, ti-am observat picioarele. Ai inceput sa bati un ritm ciudat cu amandoua...eu il urmaream atenta. Dar la un moment dat te-ai oprit, m-am uitat foarte mirata la tine si mi-ai zambit, urmarindu-mi reactia. Stiu ca te-as fi salutat daca in ziua aia nu s-ar fi intamplat ceva important pentru mine cu cateva ore mai devreme de momentul intalnirii noastre. Am coborat amandoi la dristor 2, eu am luat-o repede prin pasaj, incercand sa scap de tine, caci constiinta mea nu era multumita cu hipnoza pe care mi-o impuneai fara drept de vot. Ai urcat in acelasi metrou. Te-ai asezat pe un scaun. Langa tine, mai era unul gol. Jur ca m-as fi asezat langa tine...Insa...Ma urmareai cu privirea cand am trecut pe langa tine, actiune pornita doar pentru a te evita si pentru a-mi linistesti constiinta. Mi-am sunat o prietena sa-i povestesc intamplarea, si ai trecut din nou pe langa mine...nu te-am urmat....Insa te-am cautat cu privirea si am sperat ca vei fi coborat in statia mea...Dezamagire.
Vreau sa-ti multumesc pentru intamplarea care m-a facut sa ma simt.... M-ai facut sa zambesc atunci, si inca zambesc si acum amintindu-mi de noaptea aia.
Eu cred in destin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu