1 apr. 2012

"Omului gol pe dinauntru




Hmm... e asa de fucked up istoria noastra, ca inca nu mi-am revenit. Asta e adevarul. Si cred ca te urasc.
Adica am spus chestia asta de multe ori pana acum, si toti prietenii te cunosc cu porecla de "raposatul" (as in the EX), dar cum nu am urat niciodata pe cineva, nu eram foarte convinsa ca acum te urasc pe tine. Evident, incep sa ma conving de asta. Pentru ca de fiecare data cand iei legatura cu mine, cu un pretext sau altul (da, bine, stiu ca nu sunt pretexte, probabil pentru tine sunt motive serioase) simt cum ma umplu de furie, o furie incredibila, iar imaginatia mea bogata recreaza in momentul acela intregi scene in care eu iti spun tie tot ce nu ti-am spus, LIKE EVER! Si tot ce meriti sa auzi. Tot ce trebuia sa iti spun, de cand s-a terminat totul. Dar acum ar fi prea tarziu si tot eu as iesi de nebuna, pentru ca ai crede ca I'm still hung up on you after all this time.
Dar stii ce? Nah:
- zici ca iti place libertatea? pe naiba! tu n-ai putut iubi vreo femeie care sa NU te tina sub papuc. Serios? Un an de zile sa nu vorbesti cu mine, as friends, pentru ca nebuna aia ti-a interzis!? Om in toata firea, te-ai pretat la jocurile ei stupide si low si ai ajutat-o, vrand-nevrand, sa ne umileasca pe amandoi si sa distruga orice sansa la o relatie macar agreabila, daca nu sanatoasa pe care puteam sa o avem... Nu stii...cat de ridicol esti cand vorbesti atat de convins despre cat de mult iti place tie libertatea in general, dar cu atat mai mult intr-o relatie. Sa fii subjugat, manipulat, santajat emotional...is this freedom for you? Dar bineinteles, asta cu "nimeni nu ma domina" nu e decat poza pe care o iei in fata grupului de prieteni, pentru ca ai o imagine pe care trebuie sa o mentii... Ei nu te cunosc cu adevarat, nu te-au vazut in your weakest moments, pentru ca tu in fata lor NU AI weakest moments... Ridicol, absolut ridicol. Habar nu ai ce inseamna libertatea intr-o relatie si nici cum sa te bucuri de ea. Te-ai invatat cu biciul si cu zgarda. Eu, daca nu am jucat rolul prietenei posesive si geloase, care nu iti controleaza mesajele, contul de fb si...mai stiu eu ce se poate controla...eu eram prea...relaxata. Puteai iesi fara mine in oras, deci eram prea permisiva, dar banuiai ca sunt atat de permisiva doar pentru a-ti face tie pe plac si ca, deep down, sunt toata un monstru de gelozie. Well, honey, you were wrong. Uneori eram prea obosita si nu vedeam niciun motiv pentru care ar trebui sa stai si tu acasa, doar pentru ca eu n-aveam chef sa ma zbantui in seara aceea. Alteori voiam sa fiu singura...da da, uimitor, stiu...dar nu gravitam in jurul tau, asa cum credeai. Sometimes I just needed my space. Sa mai citesc o carte, sa mai vad un film, sa mai pierd pur si simplu timpul in diferite moduri, fara sa trebuiasca sa suport conversatiile puerile cu tine (desigur, din nefericire, atunci nu imi dadeam seama cam cat de puerile erau). Asa, bun...am cam terminat-o cu libertatea. Next!
- Serios? Ma iei cu "dar tu nu mai zambesti!? nu nu...am vazut ca razi...dar de zambit mai zambesti...asa, ca pentru tine?"...Idiotule, mi-au trebuit doi ani sa ma recuperez dupa monstruozitatea aceea de relatie, inca nu am ajuns sa pot avea din nou incredere in oameni, iar ceea ce e si mai grav, inca ma intreb daca sigur nu e ceva in neregula cu mine, din moment ce tu n-ai putut sa ma iubesti (in niciun caz mai mult decat iubesti un animal de casa). Tu...ai luat ceea ce trebuia sa fie unul din cei mai frumosi ani ai mei si ai transformat totul intr-o mare nebunie. Iar acum...crezi ca ai dreptul sa faci presupuneri si sa dai sfaturi cu privire la situatiile in care ar trebui sa zambesc!? Asa ingenuu cum esti (nu, nu inocent, mai degraba primitiv, nestiutor in ceea ce priveste conceptele morale) tu nu ai inteles ca m-ai distrus. INCA nu intelegi asta. Tu ai crezut ca dramatizez prea mult probabil. But dude, you fucked me up! Acum sunt incapabila sa ma atasez de cineva...Oricand mi se pare ca "Wow, I met a nice guy" si poate ceva bun s-ar putea intampla si pentru mine, emotional vorbind, mi se face o frica din asta stupida si gasesc cele mai idioate motive pentru a nu incepe niciodata nimic, cu nimeni... Pentru ca imi amintesc cum a fost cu tine. Imi amintesc cat de mult am dat, cat de umilita am fost, cat de mica ma simteam de fiecare data cand ma criticai, mai in gluma mai in serios...Cat de "defecta" ma simteam cand imi spuneai ca inca nu ma iubesti si cumva, cumva insinuai ca poate e ceva la care ar trebui sa lucrez eu. MONSTRULE! Nu era nimic in neregula cu mine. Si sunt suficient de obiectiva sa recunosc ca, doar pentru ca nu ma iubeai, nu era nimic in neregula nici cu tine. Shit happens, m-as fi obisnuit cu ideea, mai devreme sau mai tarziu. Dar tu ai fost un Olympus Mons de egoism (muntele ala de pe Marte, e inalt rau sa stii...). Da, chiar ai fost. Pentru ca eu eram o prietena frumoasa, sociabila, smart and quite interesting. Ceva ce clar, puteai sa afisezi cu mandrie si, in general, eram o situatie convenabila pentru tine. Asa ca ai ales sa pastrezi aceasta situatie convenabila, DESI nu ma iubeai si, de la un punct incolo, stiai ca nu te-ai mai putea indragosti de mine. Next!
- esti cel mai trist si las om pe care l-am cunoscut. Pentru ca nu suporti sa fii singur. Si nu ma intelege gresit, nimanui nu-i place asta. Dar uneori, dude...e nevoie. Uneori e nevoie sa stai doar cu tine... Cu atat mai mult dupa o relatie lunga si extenuanta... Da, pisi...tu sari dintr-o relatie in alta. Treci de la un peisaj (peisaj care dureaza totusi un an, doi, trei) la altul, intr-o saptamana-doua. Nu esti in stare sa fii singur mai mult de o saptamana. Si stii ce!? La tine nu e vorba despre sex, pentru ca tu nu asta cauti (ma rog, nu in special). Tu vrei sa ai mereu pe cineva emotionally available, o creatura care sa iti suporte toate mendrele si copilariile. Dar sa le suporte cu stoicism si sa fie mereu vesela si incantatoare, mereu cu glume-n program pentru grupul de prieteni, mereu cu ceva interesant de spus despre orice, mereu frumoasa (dar ar fi minunat daca i-ai putea alege tu fiecare outfit), mereu gata sa intreprinda orice activitati pe care le adori (da, da boardgames-urile alea stupide, din cauza ta le urasc sa stii). Dar e de asemenea de preferat daca tipa nu te contrazice si daca pierde la jocurile alea stupide (cat de prost sa fii sa te superi pentru ca am castigat un joc pe care eu il jucam pentru prima data...trebuia sa te bucuri pentru mine, you idiot!). Tu vrei pe cineva perfect langa tine. Dar tu esti atat de departe de perfectiune...incat acum mi se pare barbar faptul ca am rezistat un an cu tine. Mi se pare barbar faptul ca m-am lasat tarata in toata nebunia aceea, ca m-am lasat...distrusa, putin cate putin.
As fi iertat faptul ca m-ai inselat (well, de fapt, idioata fiind si eu, chiar am iertat asta). Dar nu am putut sa iert faptul ca niciodata nu ai fost in stare sa treci de nivelul ala si sa...compensate for it. Nu te iert pentru ca ai fost egoist si m-ai pastrat langa tine un an, fara sa ma iubesti, doar pentru ca nu puteai fi singur. Ti-am mai spus, pentru tine am fost o umplutura, o garnitura daca vrei, in niciun caz the main course. And I loved you. Asa cum puteam sa iubesc pentru prima data, la 22 de ani. Cu dementa aceea specifica, incapatanandu-ma sa cred ca la sfarsit, totul va fi ok. Si te iubeam la fel de mult si cand ti-am spus ca e mai bine sa incheiem socotelile, cum s-ar spune. Doar ca atunci, oricat de mult te-as fi iubit, descoperisem pe cineva mai demn de atentie si iubire: da, pe mine. Dupa luni de zile in care m-am urat si m-am certat cu mine insami, me myself and I am ajuns la concluzia ca ne certam ca proastele si ca inamicul numarul unu esti tu. Si, desi ruptura s-a produs mult mai tarziu, primul clue in directia "hai sa imi unesc EU-rile si sa ma car din dezastrul asta" a fost replica pe care o primeam de la oamenii apropiati, din ce in ce mai des in perioada aceea: "E ceva bizar cu tine, zambesti mult mai rar...Si pari ingandurata mai tot timpul, parca ai ceva greu pe suflet...Unde iti e energia? De ce nu mai razi?". Dupa asta, replica si mai des auzita a fost: "De ce plangi iar?".
Si inca nu ti-am spus tot... Dar ar trebui sa scriu un roman (de cel putin un volum) ca sa cuprind tot ce s-a intamplat in anul ala nemernic...Te urasc, Mihai. Jur ca te urasc. Bine, asta nu inseamna ca iti doresc raul sau ceva...Chiar nu vrea sa ti se intample nimic rau, I'm above that... Dar stiu ca te urasc, pentru ca acum tastez cu furie...de cate ori imi amintesc de tine, de asa-zisul noi, ma umplu de furie si de amaraciune. Ai avut...aroganta imensa de a te gandi ca poti lasa "ceva in mine, chiar si dupa ce noi nu vom mai fi...". Ce stupid...! Ce puteai sa lasi, Mihai!? Tot ce voiam era sa ma iubesti. Nu s-a putut asta, deci ce altceva puteai sa imi oferi, atat de pretios, incat sa merite sa imi pierd timpul cu tine? Nimic. Nu mi-ai oferit nimic, in schimb mi-ai furat foarte mult timp. Asta ti-am mai spus... egoist asa cum esti, cat timp ai fost slab si singur, era "OK" sa fiu acolo. Pentru asta te urasc cel mai mult: you have wasted my time; and doing so, you have made a waste out of me.
Iar acum...cred ca te doare faptul ca eu nu te-am iertat. Cred ca stii ca inca te urasc si asta te enerveaza teribil. Pentru ca este de neconceput pentru tine ca tu ai gresit, ca exista lucruri pentru care ar trebui sa te simti foarte vinovat. Cred ca banuiesti totusi ca ceea ce ai facut a lasat urme foarte adanci in mine, rani imense, care poate au deschis alte rani mai vechi, dar cumva la fel de urate. Cred ca simti totusi asta. Si cum ai oroare de orice sentiment de culpa, acum faci pe baiatul bun, in speranta ca poate, la un moment dat, chiar vom fi doi buni prieteni si totul va fi uitat. Well, dude, deal with it: m-ai distrus. Si chiar daca, intr-un fel sau altul, m-am adunat, urmele nu vor disparea atat de usor, iar eu am sa te urasc in continuare. Si am sa imi amintesc intotdeauna cu greata, tristete, rusine si furie de acel episod din viata mea numit Mihai. Pentru ca, in final, pentru tine nu am fost decat o ocazie de a performa experimente de inginerie emotionala. Nah, ce sa faci, defect profesional presupun...

P.S.1: piesa asta - mai exact, partea tipei - rezuma foarte bine ce simtem eu la sfarsitul relatiei. In rest, I did cut you off, and it was damn worth it:
Now and then I think of all the times you screwed me over
But had me believing it was always something that I'd done
And I don't wanna live that way
Reading into every word you say
You said that you could let it go
And I wouldn't catch you hung up on somebody that you used to know...

P.S. 2.: era sa uit o alta chestie ridicola despre tine: nu le mai vorbi tu altora despre inteligenta emotionala, pentru ca nu ai nici cea mai vaga idee despre ce inseamna asta. Poti citi o mie de carti pe tema asta, tie iti lipseste orice inclinatie naturala catre conceptul asta, orice forma de empatie sau orice fel de simt in directia asta. PUNCT.

(Thank God) Not yours truly,
Rebbeca"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu