19 dec. 2012

Amândoi, de dor şi doare


Am vrut să-ţi spun mereu dar nu am putut niciodată. O să îţi spun acum de ce am vrut sa mă despart de tine în fiecare zi în care sufletul-mi devenea furtună. O să îţi spun acum şi aici şi va fi pentru ultima oară. E ultima zi. Ce ciudat sună. Sună ciudat pentru că suntem prea tineri să fim atât de complicaţi...
Off, am atâtea să îţi spun. Mi-e dor să vorbim despre nimicuri şi să uităm de timp. Mi-e dor de privirile ciudate ale oamenilor din baruri atunci când voiau să închidă sau achitam nota iar noi nu ne mai dădeam plecaţi. Mi-e dor de pasiunea dintre noi.
.....de frică. Mi-a fost frică din primul moment în care te-am cunoscut. Iţi aminteşti, am încercat imediat să te redirecţionez? Mi-a fost frică că o să mă îndrăgostesc irevocabil de tine iar tu, cu toate instabilităţile tale o să fugi aşa cum o faci de fiecare dată când mintea ta te minte. Am încercat să plec, sa fug de tine, însă de fiecare dată mă întorceam pentru că muream de dorul tau. Aşa am fost eu...
Iar tu, complicată fiinţă...nu ai încercat niciodată să mă opreşti ferm. Mi-ai spus mereu că nu poţi, mi-ai spus mereu că nu ştii şi mi-ai demonstrat de fiecare data că nu se poate...
Ştii, ti-am spus mereu, îmi doresc simplitate dar tu, m-ai complicat. M-ai complicat atât de mult încât nu mă mai regăsesc, m-ai complicat atât de mult încât micul meu univers nu mă mai aceptă aşa cum sunt, m-ai complicat atât de mult încât TREBUIE să opresc cutremurul din viaţa mea, prin orice mijloc, cu orice risc. Cu riscul ca viaţa să dispară din viaţa mea... Şi asta o să fac. N-o să fiu fericită nici măcar o clipă, dar o sa fiu măcar liniştă. Merită oare să dau la schimb fericirea pe linişte? Nu ştiu.
Dar ştii ceva? Sunt rea! Sunt rea si satisfăcută pentru că ştiu că o să îţi aminteşti mereu de mine, pentru că în definitiv, am fost perfectă pentru tine, perfectă cu toate imperfecţiunile mele. La fel cum şi tu ai fost pentru mine.
Şi mai ştii ceva? Timpul le rezolvă pe toate. Timpul vindecă orice rană dar timpul nu ne vindecă de regrete. Le estompează dar cu ele va trebui să trăim de-a pururea. Merităm oare?
Mă întreb dacă nu cumva ar fi trebuit să luptăm mai mult. Eu pentru tine, tu pentru mine. Ma întreb ce-ar fi fost dacă...? Mă întreb dacă tu te întrebi. O să te mai ştiu vreodată? Vezi tu, noi n-o să ştim niciodata. Şi da, e păcat. E păcat pentru că sunt oameni care ar da orice să trăiască puţin din marea noastră complicaţie.
Mi-e dor şi doare. Dar va trebui să învăţăm să ne doară pentru că am avut iar acum am pierdut. Amândoi. O iubire ciudată.

2 comentarii: