Băiete drag, m-am săturat să aud de la alții de tine. După atâtea luni de liniște tot nu trece zi să nu mă întreb dacă ești bine. Dacă ți-e bine. Dacă regreți câtuși de puțin că ne prefacem că nu ne știm. Ba, mai rău, că nici nu ne interesează că celălalt există. Poate că sună ca o replică dintr-un film prost, dar chiar îmi făcea plăcere să-mi spui și cel mai neînsemnat lucru care ți se întâmpla. Mă bucura să îți fiu prietenă aproape la fel de mult cum îmi tresărea inima când amândoi uitam că nu avem voie.

Nici nu mai știu cât a trecut. Pare să se fi scurs cea mai absurdă eternitate din ultima seară în care ne-am vorbit. Mie îmi lipsești enorm, dar, dacă mă gândesc mai bine, îmi lipseai și când petreceam minute în șir nas în nas, zâmbindu-ne neputincios pe câte o canapea incomodă. Sper ca într-o zi să-ți faci curaj de o explicație. Și sper că ești fericit cu alegerea pe care se pare că ai făcut-o în final. Presupun că îmi vei lipsi mereu.

MM.