Doamne, cat imi placea! Abia asteptam sa
ajung acasa de la scoala, nu-mi doream decat sa se termine orele mai
repede. Imi pare rau ca desi ai incercat, te-am refuzat. Sa fiu sincera,
imi era frica ca n-o sa iasa bine, ca nu e momentul, ca nu eram noi
potriviti impreuna.
Ma
uit in urma, printre amintiri dragi si recunosc ca am gresit. Si cat
imi pare de rau ca acum ar fi putut sa fie altfel, sa fim impreuna, sa
vin la Bucuresti special pentru tine, sa vii acasa special pentru mine.
Sa fiu fericita ca intr-o lume atat de nebuna, eu te-as fi avut pe tine
si mi-ar fi fost de ajuns. Acum esti cu altcineva, poate fericit, poate
nu, n-am de gand sa intervin. Nici intr-o mie de ani n-as interveni,
chiar daca ma doare ca te-am pierdut. Un lucrur stiu sigur, ca noi doi
impreuna ar fi fost o experienta minunata si e vina mea ca am omorat
orice sansa.
Imi
pare rau pentru tot. Sa stii ca mi-ai dat putin viata peste cap la
vremea respectiva, iar acum, tu esti motivul pentru care stau si scriu
toate prostiile astea in miez de noapte, pe care nu stiu daca o sa le
citesti vreodata.
Sper ca esti fericit cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu