Țigara de după.

Mi-e dor de tine. Dar pentru că sunt prea mândră să îți spun asta față în față, am decis să o fac aici. Două luni în care nu am vorbit, par o viață întreagă. Mi se strânge stomacul când mă gândesc la ce era înainte. Cât de complicat erai și cât de complicat era totul. Mi se părea că nu o să te înțeleg niciodată. Și parcă te înțeleg atât de bine acum.
Mi se pare că toată povestea asta a fost în capul meu, așa de îndepărtat și ireal pare totul. Dar știu că  m-ai iubit, în felul tău ciudat. Știu că luptai cu tine să nu fie așa, știu că ți-a fost frică să mă iubești și că ai încercat să mă îndepărtezi. Și te-am lăsat. Pentru că îmi era și mie frică. Și pentru că atunci nu știam ce altceva să fac.
Nu ne-am sincronizat de prea multe ori iubirea asta. M-am luptat mult. Și cu mine și cu tine. Poate și tu te-ai luptat cu proprii tăi monștri. Dar eu am obosit să alerg după tine. Așa că am plecat, tocmai când ne apropiasem mai mult. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut.
Ziceam că îmi e dor de tine. Îmi e dor de fiecare clipă în care am stat lângă tine și ți-am ascultat poveștile, îmi e dor de primele zile când mă fascinai total și mă intimidai și nu știam ce să-ți zic. Îmi e dor de zâmbetul ăla al tău, pe care mi-l arătai numai mie (sau mă rog, așa îmi plăcea să cred), ochii în care dacă te uitai atent vedeai toată tristețea din lumea și toată incântarea. Și parfumul tău hipnotizant. Mereu o să-mi amintească de tine.
Îmi e dor de sfaturi și certuri și împăcări, de destăinuri și regrete. Acum nu mai regret nimic. Oricum nu mai are niciun rost.
Să știi că încă te iubesc. Și probabil o parte din mine o va face mereu. Aștept să ne sincronizăm din nou. Sigur ăsta nu are cum să fie sfârșitul.
Mă duc să-mi fumez țigara.

Poza e de aici: chasingmywonderland.tumblr.com