Faptul de a te indragosti intamplator de oameni pe care nu-i cunosti are ceva premeditat in el si ceva melancolie si putin dramatism...asta mi-am dorit eu: sa-l intalnesc pe barbatul din vis printre straini, in mijlocul strazii, pentru ca, eu cred, acolo e domeniul sanselor pe langa care am trecut si le-am ratat dar si cel al fericitelor rasturnari de situatie sentimentala, ca-n filmele americane...Ei bine, am decis sa nu te mai privesc ca pe un obiect pretios pe care nu-ndraznesc sa-l ating de cand te-ai uitat fix in ochii mei fara nicio expresie; am crezut ca o sa treci peste mine, nu aveai nici cea mai mica intentie sa ma ocolesti, a trebuit sa ma lipesc de zid ca sa-ti fac loc. Ce straniu m-am simtit, ireala, ca o stafie! M-am gandit ca probabil era un indiciu din partea ta sa nu te mai fixez atat de mult cu privirea pentru ca in lumea ta eu nu exist. Ai dreptate, tot asa nici eu nu te vad de fapt pe tine ci doar barbatul sobru din visul meu, cel care in realitate nu exista...Asa ca n-am sa te mai privesc cu insistenta niciodata, doar uneori, pe furis, dar tu uita-te, azi, la mine, cu aceeasi raceala, poate ca maine nu ne vom mai intalni deloc...