Am inceput sa scriu cu scopul de a ma goli de gandurile astea. Dar
habar n-am ce sa scriu. Ai scos din mine tot ce era mai bun (desi nu
stii asta, dar o sa afli, iti promit), dar in acelasi timp ma simt ca o
maniaca. Ma distrugi si reconstruiesti cu fiecare gest pe care il faci.
Si tu nici macar nu stii... nu ştii... dar hai sa o luam altfel.
Cand
ai preferat-o pe ea, sau in sfarsit, cand o preferi/o vei prefera pe o
ea oarecare, nu m-am gandit/o sa ma gandesc ca esti un nemernic fiindca
nu alegi pe cineva care te iubeste etc. etc. (nici macar nu ti-am spus
expres asta). O sa ma gandesc ca am petrecut un an jumate gandindu-ma
zilnic la tine. Si ca, bai, am muncit sa construiesc prietenia asta cu
tine. Sa inventez
pretexte sa ma vad cu tine. Am cheltuit ceva bani pe casetutele alea de
machiaj, pe balsamul de par, pe parfum şi pe factura la
telefon (ca na, esti pe alta retea). Am pierdut ore in sir gandindu-ma
unde si cu cine esti si sa scriu despre tine. Sa ma hotarasc ce sa-ti
spun si sa ma ingrijorez cand nu raspundeai (nu de faptul ca ai fi avut
ceva cu mine, ci mi-era frica sa nu ti se fi intamplat ceva). Sa ma rog
noaptea pentru tine si pentru ai tai mai mult decat pentru mine si ai
mei. Sa incerc sa-ti dau totul, sa stiu ca eram (sunt) in stare sa-mi
dau si viata pentru tine. Si o sa-ti spun clar ca m-ai iubit, am simtit
asta, n-a fost in mintea mea. Privirea aia, despre care am mai scris
aici, n-o s-o uit niciodata (spre deosebire de tine). M-ai iubit, fara
sa-ti dai seama poate, doar ca problema ta e ca uiti repede. Si imi dai
impresia ca ma minti si...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu