18 ian. 2012

Inca le port...

Nu stiu in ce statie eram. Usile tocmai se inchideau cand am ridicat nasul din cartea pe care o citeam. Atunci ti-am intalnit privirea. Ai mers pe peron deodata cu metroul pana cand a accelerat si n-ai mai reusit sa tii pasul cu el. Abia atunci ni s-au ‘dezlipit’ privirile. Inca ma mai uit dupa tine in statiile de metrou. Cine esti ?

PS: Aveam o geaca lunga si palarie gri. Inca le port in speranta ca ai sa ma vezi si ai sa vii sa-mi intainzi mana sa facem cunostinta.

Olivia

16 ian. 2012

Roscata de la UTA

Erai cu amicul tau in colt, la UTA. M-ai vazut cand te-am scanat din cap pana in picioare si mi-ai zambit. Apoi, ai continuat sa vorbesti cu amicul tau. Cand am trecut pe langa voi, mi-a batut soarele in par si mi-a iesit la iveala roscatul. ai facut "wow! uita-te la ea" si i-ai dat un cot prietenului tau. Am inceput sa rad si te-am vazut rosind cand am intrat in magazin. ai un zambet de milioane. Speram sa fi acolo cand ies din magazin, dar voi ati plecat. Daca vrei sa fi uimit mai des, sa stii ca trec in fiecare zi pe acolo. Tot pe la ora aia.
Te-as pupa, roscata.

14 ian. 2012

Complici

Acum exact 1 an si 6 luni stateam amandoi la o masa pe plaja, fata-n fata si te asteptam sa-mi spui sa ma ridic si sa plec cu tine. Imi aduc aminte foarte clar cum te uitai la mine si cum imi zimbeai. Nu aveam mult timp la dispozitie, in curand nu aveam sa mai fim singuri, tu ai ezitat si a trebuit sa ne despartim si de atunci sa ne vedem doar formal. Nici eu nu ti-am mai zambit niciodata asa cum am zambit atunci, pentru ca nu am mai fost libera sa o fac. Imi pare rau de ezitarea ta si sunt undeva in adancul sufletului convinsa ca si tie iti pare. De fiecare data cand ne intalnim ma simt complice cu tine la ceva ce nu s-a intamplat niciodata, dar pentru care amandoi suntem vinovati si ca am dorit-o si ca n-am dus-o pana la capat.

N.

13 ian. 2012

Tata a fost securist

Vroiam sa-ti spun de ce nu pot sa-ti povestesc mai multe, dar sunt lucruri despre care n-am vorbit toata viata, asa ca mi-e greu sa am incredere in tine, pentru ca asa am fost invatata si e greu sa ma schimb, desi mi-as dori sa fiu alt om. Povestea e ca nu l-am intalnit niciodata pe tata, nici nu l-am vazut si nici nu am vreo fotografie cu el. Mama mi-a spus tarziu ca el a parasit-o inainte de 89 fara un cuvant. Era securist. Nu stiu nimic despre povestea lor de dragoste, dar mama povestea cu un zambet amar ca si-a dat seama foarte tarziu ca el se pricepea sa nu apara in poze. Era ca un facut si se facea nevazut la momentul potrivit. Nici mama nu a stiut despre el aproape nimic, sau asa imi spune mine. Disparea perioade lungi, apoi aparea, nu putea sa spuna unde a fost, cine stie, poate mai avea o familie. Nu m-a recunoscut, asa ca nu sunt sigura ca stiu numele lui real. Daca ma gandesc bine nu cred ca i-ar fi spus mamei numele lui. Nu a ramas nimic concret in urma lui. Se pare ca era bun la ce facea. Daca stii cine sunt, te rog mult, nu aduce asta in discutie.

Te caut in continuare

Te tot caut in locuri in care n-ai mai fost demult si ma chinui sa te recompun si e dureros cat de exclusa ma simt din peisajele care au fost ale noastre odata. Nu stiu daca de tine mi-e dor sau de mine, aia care eram cand eram impreuna. Mi s-a inchis o lume. Care nu mai exista sau nu o mai recunosc. Am murit si de atunci bantui degeaba. Nu pot sa ma opresc desi imi face rau. Stau la acelasi mese, ma uit in aceleasi directii, totul e aproape la fel, nu imi dau seama ce e schimbat si sufar pentru viata care o simt in jur, care merge inainte fara mine. Sunt complet pe dinafara si nu-mi gasesc niciun scop. Dar nici nu pot sa ma desprind, pentru ca e frumos aici, unde inca mai "miros" fericirea de demult.

12 ian. 2012

Banca din parc

Am simtit privirea ta in ceafa, de pe celalalt colt al bancii in decorul supranatural cu zeci si zeci de ciori care ciocaneau in copacii din jurul nostru. Nu puteam sa-mi tin ochii deschisi de la prea multa lumina si in afara de tine ma simteam urmarita de un ochi de geam de peste drum care era spart in asa fel ca desena un profil de batran. Am fost nu speriata, hipnotizata. Asa ca la sfarsit cand tu ai fost incurcat, eu de fapt chiar nu aveam glas.

Sa-ti explic, toata ziua am fost lipsita de reactie. Era sa nu ma dau jos din autobuz la timp pentru ca nu-mi venea sa deschid gura sa o rog pe o tipa sa se dea la o parte si cred ca ramaneam acolo daca nu imi facea loc cineva de langa mine. Dupa asta au fost ciorile care au venit foarte aproape de mine si zgomotele seci si uscate pe care le tot faceau. Dupa amiaza eram complet nemancata si ma scurgeam. Nu eram omul cu care sa incepi o conversatie, nu mai eram pe lumea asta.

11 ian. 2012

Pistol

M-am indragostit la prima vedere de cea mai frumoasa femeie din centrul vechi care statea azi la pranz in mijlocul unui anticariat si.... cumpara un pistol. E roscata, era imbracata ca de calarie, dac-o vedeti trimiteti-ma la ea, daca o stiti, spuneti-mi cat de interesata de arme e, sa stiu cum ma prezint cand oi gasi-o.

Noua prietena

Bataia cu zapada de acum 3 ani de la Bran, vila in care am dormit unii peste altii la rev, esarfa pe care o porti de fiecare data la mare de cand te stiu, vinul pe care-l aduci de la bunicul tau pentru colegii de apartament, fumul de la 3 dimineata din bucatarie, terasa aia pe care am ramas amandoi la sfarsitul lui septembrie cand nu am vorbit nimic dar imi inchipuiam ca ne-am inteles fara cuvinte. Astea imi tot vin in minte de cand te-am vazut pe strada, cu noua ta prietena, noua viata pe care nu o cunosc si in care sper ca esti fericit.

Luk

10 ian. 2012

De la curs

Sunt fata cu pulover rosu din ultima banca, cea langa care ai stat la ultimul curs inainte de Craciun, care s-a vaitat 2 ore fara pauza, aia cu picioarele inghetate, care si-a facut curat in geanta si apoi ti-a pus mapa in ordine si ti-a imprumutat pixul. din cauza ta mi-e dor de scoala!

Vocea ta-mi fuge pe timpan ca o fantasma vie

Îţi văd gândurile transformate-n pixeli şi râd când îmi dau seama că şi cât semănăm. Şi, totuşi, eşti într-un loc pe care nu-l cunosc, dar îmi imaginez că lumea ţi-e loc de poveste, cu umbre desenate-n aer, muzici alese şi galanterii de domnişoare iscusite în ale vorbitului. Aşa cum eu nu sunt. Pentru că vocii tale nu-i pot răspunde decât în cuvinte puţine, monosilabice. Cuvinte nepotrivite. Cuvinte rostite-n grabă, printre buze fremătânde. Şi le zâmbeşti. Cum mi-ai zâmbit şi mie în seara aia zgomotoasă când te grăbeai. Şi le spui ceva ce eu nu voi auzi niciodată, deşi glasul tău mă bântuie şi mi-aş dori ca wall-ul tău să-mi vorbească.

8 ian. 2012

Rochie Albastra

Purati o rochie albastra ca un pulover mai lung si in general erai foarte colorata. Nu mai stiu dar parca aveai ciorapi si pantofi alte culori, ca un copil! Erai cu prietenele tale si mancati hot-dog in centrul vechi. Toate in jurul tau pareau gri, doar tu radeai si straluceai in rochia albastra!

5 ian. 2012

Zambeai cu ochii

Toata seara am vrut sa nu ma uit la tine si n-am putut, pentru ca ii zambeai foarte frumos prietenei din fata ta. Ii zambeai cu ochii. De fiecare data cand ma intorceam cu spatele mi se facea dor sa-ti vad ochii din nou. Cand ma intorceam era din nou acelasi suras. M-am uitat lung, cu gandurile aiurea, sigura ca nu deranjez pentru ca tu mi-ai parut absorbit in conversatia ta cu ea si eu eram in umbra, cu gandurile mele. Dar la plecare, in ultima secunda cand am fi putut sa ne zarim m-am uitat iar spre tine, fara sa pot sa ma opresc si am inghetat cand am vazut ca mi-ai facut semn de la revedere. Mi s-a facut rusine ca m-ai vazut cum ma holbez, poate v-am deranjat, poate m-ai comentat cu ea. Acum ca m-am linistit, mi s-a facut iar dor sa te privesc, mai ales ca tin minte si lumina si sclipirea din coltul ochilor si cutele de pe obraz si cum inclinai capul si tot.

E absurd să trăiesc fără tine

N-am ştiut niciodată să scriu declaraţii de dragoste, deşi întotdeauna am fost cât de cât bună la spus cuvinte.
Genul ăla de fraze, lungi şi elaborate, scrise anume pentru a fi citite de celălalt. N-am putut nicicum să-ţi scriu, nici măcar impotetic, pentru că, undeva în mintea mea, ţie nu ar fi trebuit niciodată să-ţi explic ceea ce simt.
Viaţa mea dinainte de tine poate fi cu greu numită viaţă. M-am născut prea mică, era să mor, de mii de ori,tragic chiar. Am crescut diferit, în lumea aia liniştită dar furtunoasă, în care mi-am dorit dintotdeauna o pisică , pentru că nu aveam părinţi pe care să-i iubesc, pentru că nu aveam la cine să mă întorc de la scoală, pentru că nu era niciun suflet cu care să adorm. Am crescut departe de tine, într-un oraş mic, nu foarte mic, dar îndeajuns încât să ţi se pară ca te ucide fiecare stradă, că ai trecut prin fiecare colţ, că ai cunoscut pe toată lumea şi îndeajuns să te întrebi ce mama dracului cauţi acolo.
Cumva, toate m-au ţinut departe de tine. Oamenii, locurile, am fost acolo unde ai fost şi tu, dar la două ore distanţă, am râs în locurile în care urma să râd cu tine, dar nicio clipă nu te-am văzut. Nu am ştiut că exişti.
Şi mai sunt momentele alea penibile, ştii, când te uiţi la alţii şi te întrebi ce au ei şi tu nu ai. Te răscoleşti, te răsuceşti, te redefineşti ca să ajungi la concluzia că şi dacă ai schimba ceva, şi celălalt te-ar iubi, nu ai fi tu în stare să iubeşti. Momente în care tot ce-ţi rămâne de făcut e să zâmbeşti, să ridici puţin sprânceana, să faci glume obcene şi proaste şi să nu arăţi că eşti om şi că suferi. Aşa am crescut.
Bineînţeles, am crezut că iubesc. De zeci de ori, mii de ori, de prea multe ori. Unui om căruia nu i-a fost dat să fie iubit nici măcar de o familie îi e greu să recunoască sentimente adevărate, cel puţin la început. Am înghiţit în sec, pentru că citisem poveşti de dragoste, romane şi reviste când eram copil şi credeam că dragostea înseamnă să ierţi şi să te laşi călcat în picioare. N-am ştiut nicio clipă că dragostea înseamnă să nu trebuiască să fii călcat vreodată de nimic. Am rezistat în faţa primelor despărţiri şi mintea mea de copil îmi spunea "asta e iubirea adevărată." Am rezistat în faţa distanţelor, le-am dărâmat şi mi-am călcat pe orgoliu spunându-mi " hei, asta e iubirea adevărată". Am văzut cele mai prosteşti lucruri, cele mai incestuoase şi am tăcut crezând că aşa se manifestă o iubire. De fiecare dată când terminam plângeam, îmi plângeam de milă, mă uitam la mine şi-mi spuneam "Uite ce ai ajuns. O epavă.". Unde epavele sunt totuşi monumente maiestoase şi eu eram doar o barcă amărâtă destinată să ducă peşte puturos, infectat, putrezit. De fiecare dată mă ridicam, mă pregăteam pentru tine. Şi tu nu veneai niciodată. Îşi anunţai venirea şi mă lăsai să aştept.
A fost şi o perioadă în care am crezut că treaba asta cu iubirile e un c***t pe care-l mănâncă telenovelistele ca să nu se plictisească. Ca să nu creadă că sunt f***te aşa, gratis şi brutal. Şi atunci am fost cea mai mare curvă. Mi-am lăsat corpul departe de mine, am fost în alte lumi, fumam şi nu dormeam. Cum poţi numi asta viaţă, spune-mi, cum poţi spune că trăiam până să exişti aici?
Apoi a urmat tăcerea. În care m-am împăcat cu ideea că dacă vei veni vreodată voi fi doar a ta, dar că în rest nu are rost să visez.
Mi-am luat o pisică. Una de pe stradă, pentru că era singură şi îi murise toată familia. Pentru că dacă aveam de gând să iubesc pe cineva , trebuia să nu mai fi fost iubit vreodată. Şi m-am mutat, pentru că oricum nu avea cine să mă aştepte, pentru că patru pereţi nu definsesc cuvântul "acasă". M-am mutat acolo, unde stai tu, în acelaşi oraş. Puteam să-l aleg pe oricare altul, dar pentru mine nu conta. Oricum îmi făceam planuri să plec din ţară. Nu mă oprea nimeni, deşi în sinea mea mă rugam să o fi făcut.
Când te-am văzut prima dată a fost demenţial: nu am făcut niciun gest. Nici tu, nici eu. Pentru că tu erai proaspăt ieşit dintr-o relaţie de c***t iar eu eram proaspăt ieşită din relaţia altcuiva, unde eu eram amanta şi vina era dată pe mine. Nu aveam chef de tine, nu aveai chef de mine, vorbeam dar nu comunicam, eram cunoscuţi şi n-aş fi putut da mai mult de doi bani pe tine. Mă enervai, mă scoteai din minţi. A fost ziua aia în care am dat nas în nas cu vechile idei" cum ar fi dacă". Şi mă certam.
De aici e o pauză. Un gol pe care nu-l pot explica nimănui. A fost brusc,ca un atac. Nu-ţi ceream nimic, nu voiai nimic. Din prima zi în care ne-am ţinut de mână am simţit ceva diferit. Nu că se potriveau, nu că se simţea bine. Ci că nu era nicio diferenţă. Că au fost dintotdeauna acolo. Nu am simţit nimic atunci când ne-am sărutat. Nici fluturaşi, nici jenă, nimic negativ, nimic pozitiv. Era firesc,era ca o regăsire. Ca o fericire pe care nu-mi aminteam să o fi simţit-o vreodată. Nu m-a durut nimic mai tare decât noaptea în care ar fi trebuit să fi acolo, dar lipseai. N-ai tu idee cât pot să doară nişte amărâţi de pereţi. Cum pot să râdă de tine nişte tablouri, cum simţi că ţi-e frig, teamă şi că orele trec greu.
Şi aşa, omul care nu a fost niciodată iubit a aflat că dragostea înseamnă să încasezi foamete, frig şi să ţi se pară cumplite şapte minute fără celălalt. Aşa omul ăsta, care nu ştia să iubească, a aflat că nu trebuie să-ţi întinzi sufletul pe o tavă şi să aştepţi să ţi se răspundă. Că aveţi , cât timp sunteţi împreună, acelaşi suflet.
Nu ştiu să trăiesc. Nu ştiu să respir, să mănânc, sunt un cântec din ăla de surdină până vii. Iubirea înseamnă să nu-ţi pese de ochii celorlalţi pentru că ştii sigur că
nimeni nu trăieşte în locul tău. Că nimeni nu simte pentru tine. Nimeni nu poate vedea, oricât spun ei că ştiu cum e, nu ştiu. Iubirea înseamnă să nu îţi pese de reguli şă să spui cele două cuvinte în primele patru zile. Iubirea înseamnă să nu te oprească nimic.
E absurd să trăiesc fără tine. E ca un cancer în metastază, o coptură infectă să mă trezesc fără tine. Credeam că a iubi înseamnă să fii nebun, copilăros. Iubirea înseamnă să iei decizii care îţi schimbă viaţa. Iubirea înseamnă să nu înşeli. Să nu fi nevoit vreodată te înşeli. Să nu minţi, să nu ascunzi. Să nu simţi nevoia să faci toate astea. Iubirea nu înseamnă perfecţiune. Înseamnă toate defectele, adunate la un loc, înseamnă să fii în stare să-l strângi în braţe ca pe un copil şi să-l asiguri că va fi bine. Iubirea înseamnă să vrei să fii iubit. Pentru că de fiecare dată când ejaculezi în mine nu simt teamă, repulsie, simt că e firesc. Iubirea, peste toate astea, înseamnă să nu ştiu să îţi scriu declaraţii. Să scriu ce mi-aş fi dorit să-ţi spun toată viaţa.

Vreau mult sa te vad mereu!

Sa stii ca ma gandesc mult la tine si nu stiu de ce! Te-am vazut o singura data si a fost o experienta asa penibila ca si acum transpir cand ma gandesc. Aveam o zi foarte proasta, eram dupa un drum lung cu trenul, cu parul murdar si fara chef de facultate. De fapt nici nu imi dorisem sa plec din casa dar am fost presata de circumstante sa o fac. Asa ca am plecat, m-am dus la metrou, m-am suit si m-am trantit in scarba pe un scaun din ultimul vagon. Imi era cald de la caciula aia tampita dar nu as fi dat-o jos nici in ruptul capului si ma iritau toate melodiile de pe telefon. Atunci am ridicat privirea si am vazut cum te uitai la mine. Poate pare stupid dar aveai o aura atat de familiara... de parca te cunosteam de o viata, desi cu siguranta nu te mai vazusem niciodata. Te uitai la mine si eu ma simteam atat de aiurea incat m-am intimidat total si singura mea reactie - stupida de altfel, pentru ca sunt mult prea constienta de fiecare miscare a mea atunci cand sunt privita si cand ma intimidez - a fost sa ma caut prin geanta, sa imi scot ochelarii, sa ii sterg si sa ii pun pe nas. Dupa ce am facut asta am vazut ca ai ras si am realizat ce am facut. Poate ai crezut ca am vrut sa te vad mai bine? Sau, pentru ca si tu aveai ochelari, ai crezut ca vreau sa-ti arat ca am si eu? Sau era doar rama lor mult prea rosie? Oricum cert e ca o facusem ca sa ma protejez de privirea ta pentru ca simteam ca ma topesc si nu am reusit decat sa ma pun singura intr-o pozitie si mai ciudata si, implicit, sa ma intimidez si mai tare. Te-ai ridicat in acelasi timp cu mine si am coborat amandoi la Piata Romana, pacat ca mergeam in directii diferite. Sa stii ca imi pare tare rau ca nu am spus nimic...ma gandesc foarte mult la tine. Nu stiu de ce, nu te cunosc deloc! A trecut fix o luna de atunci, cateodata cand mai cobor la metrou sper in secret sa te vad din nou si de data asta macar sa iti zambesc. Nu stiu daca o sa vezi asta dar... vreau mult sa te vad din nou!

4 ian. 2012

Mi-e dor de tine

Si ma enervez ca nu pot sa te sun doar sa-ti aud vocea si sa inchid fara sa par nebuna.
Ca nu pot sa zic nimic chiar daca te vad mereu online, pentru ca nu pot sa fiu relaxata si spontana.
Si stiu ca orice as face , apoi o sa ma simt si mai ciudat...
Asa ca nu fac nimic.
Dar mi-e teama ca o sa explodez la un moment dat asa ca fac chestii marunte, care stiu ca nu vor ajunge la tine, ca scrisul asta, aici!
Mi-e dor ! As vrea sa stii, fara sa-ti spun eu...

3 ian. 2012

Nu uita!

Vineri, pe strada unde ne-am vazut prima data, la 19:30!

Tipului

din singura farmacie deschisa noaptea in centru: stiu ca mi-ai zambit cand eu ma uitam pe rafturi si am vazut ca ai asteptat un pic sa termin si eu de cumparat ce aveam de cumparat ca sa iesim impreuna... dar motivul pentru care nu mai terminam era pt ca n-am vrut sa vezi ce iau. uite! si asa am ratat cel putin o conversatie amuzanta :))
stau aproape, si promit ca data viitoare am sa cumpar niste bomboane mentolate sau ceva sexy, nu stiu, ulei de masaj ??!

2 ian. 2012

Talismanul meu pe 2012

Am gasit medalionul asta pe jos a treia zi dupa Craciun. In strada! Pe partea

pe care nu scria nimic. L-am intors din noroi si am vazut ce scria:

HAPPINESS, LOVE, PEACE!

2011 n-a fost un an usor, si, drept sa spun, mai aveam putin si clacam la final,

dar cand am gasit medalionul asta, m-am simtit ca intr-un film siropos si cu

morala! All we need it's LOVE. and HAPPINESS, and PEACE!

Ceea ce va doresc si voua in 2012!

TE IUBESC!

Las vantul sa imi mangaie usor obrajii cu a lui briza in timp ce firele mele de par danseaza in jurul fetei parca putin trista. In bataia vantului ochii mei lacrimeaza, si, desi imi spun ca e vina brizei mult prea puternice... in interiorul meu simt ca nu-i asa. Sunt pierduta prin vise sperand sa gasesc ceea ce imi doresc cu adevarat. Si, deschid orice sertar al inimii mele care mi-ar putea sugera oarecum raspunsul. Insa, pur si simplu, in oricare m-as uita, dau de tine! Dar de ce ti-ai lasat urma in fiecare sertar al inimii mele? De ce pur si simplu ai devenit dintr-o data o necesitate perfecta? Poate ca singura care ar putea sa-mi dea aceste raspunsuri ar fi insasi inima mea care se zbate ca nebuna cand te vede, sperand ca macar o data sa te apropii de ea si sa o incalzesti. As fi vrut sa stiu ceea ce simti, ce crezi, ce vezi, insa imi e prea greu sa ma apropii de tine, sa incerc sa deschid o discutie cu tine, pentru ca mi-e teama sa nu spun ceva gresit...Ai privit vreodata in ochii mei? sa te pierzi in seninul lor, sa devii dependent de ei? sa uiti tot ce te inconjoara pentru acele momente in care pur si simplu ochii mei iti sunt oglinda. As putea sa cred ca esti aceeasi persoana care o data imi era indiferenta...insa acum e clar ca esti de 10 ori jumatate din inima mea. Ce mi-ai facut? Eu nu eram asa...Nu iubeam, nu cantam in fiecare minut, nu radiam de fericire...Vreau sa stiu ce mi-ai facut, caci e clar ca e vina ta! Sincer! toata fiinta mea te vrea...pentru simplul fapt pentru ca esti singura persoana pe care ma iubit-o in asemenea masura, singura persoana care imi face inima sa iasa de pe orbita...esti TU!
Si crede-ma cand iti spun sincer, TE IUBESC!

Vorbim limbi straine

Vorbim limbi straine pentru care nu s-au inventat inca dictionare de comunicare in ale iubirii.
Tu ai adaugat codului binar pe care il foloseai de zeci de ani un alfabet chinezesc care e mai incurcat decat labirintul lui Minos. Eu reactionez in functie de sensul in care-mi curge sangele: de la inima la creier sau de la creier la inima. Mai am nevoie de un A si un R pentru a ma putea transforma in Ariadna si de un ghem mare cu ajutorul caruia sa-mi regasesc drumul spre tine.

CONCURS!


Asteptam pana pe 14 februarie declaratiile voastre de dragoste
pe adresa laprimavedere@hotmail.com!

Declaratia care ne va impresiona pana la lacrimi (de ras sau de emotie) va fi premiata!

START!